La aproape 100 de ani, veteranul diplomației mondiale Henry Kissinger cere aderarea Ucrainei la NATO

La aproape 100 de ani, veteranul diplomației mondiale Henry Kissinger cere aderarea Ucrainei la NATO
Henry Kissinger cere aderarea Ucrainei la NATO / Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 18/01/2023, 11:59

Henry Kissinger, fost șef al diplomației americane, a pledat marţi pentru un sprijin continuu pentru Ucraina, până se ajunge la o încetare a focului. Mai mult de atât, el a declarat că sprijină aderarea acestei ţări la NATO.

„Înainte de acest război, m-am opus ca Ucraina să devină membră a NATO, deoarece mă temeam ca aceasta să nu provoace exact procesul pe care îl vedem acum”, a declarat Kissinger, prin videoconferinţă, la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia.

Kissinger: „O Ucraină neutră, în aceste condiţii, nu ar mai avea sens”

Dar acum, că acest proces a atins acest nivel, o Ucraină neutră în aceste condiţii nu ar mai avea sens„, a subliniat Henry Kissinger. Fostul mare diplomat a adăugat că „aderarea Ucrainei la NATO ar fi un rezultat potrivit” odată ce conflictul va fi soluţionat.

Henry Kissinger, ajuns la vârsta de 99 de ani, a cerut totuşi să se facă totul pentru a preveni ca războiul „să se transforme într-un război împotriva Rusiei” şi să se încerce menţinerea unui dialog cu Moscova pentru a-i oferi „oportunitatea de a se alătura sistemului internaţional” odată ce pacea este încheiată.

Statele Unite au sprijinit rezistenţa ucraineană şi ar trebui să continue acest sprijin şi, dacă este necesar, să-l intensifice pe plan militar până când se ajunge la o linie de încetare a focului sau acceptată în cadrul unor discuţii preliminare”, a continuat Henry Kissinger, care a deţinut funcţia de secretar de stat în mandatul preşedintelui american Richard Nixon.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Cine va fi ELIMINAT de la ”Insula Iubirii”. Ispitele le-au făcut fenta, iar noi am...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Am aflat CINE e noul iubit al Emei Uta! Va zbura în Mykonos unde e...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
De ce vin turişti din China, Coreea sau Australia să înveţe limba română. Cursul costă...
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
Gestul impresionant făcut de un tânăr român pentru o bătrânică de 90 de ani: „Când...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Descoperire SUMBRĂ despre COPIII din familiile care se MUTĂ DES
S-a dat ordin în România. Decizia se va aplica în curând. Ciolacu: Vor fi deduceri...
S-au trimis ordine de încorporare. Sute de tineri, chemați în Armată
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un șarpe mortal a eliberat suficient venin cât să ucidă 400 de oameni